Sunt Andreea și am 21 de ani. Îmi amintesc perfect prima mea migrenă! Pe atunci o consideram doar o durere de cap. Nu știam ce înseamnă. Dar imediat am înțeles ce o declanșa. Anxietatea. Poate că acesta era modul corpului meu de a mă proteja.

Apoi ușor-ușor am identificat muzica tare, căldura, chiar frigul în exces, orele lungi de alergat, lipsa somnului sau, din contră, prea multe ore de somn dormite, statul în casă… erau doar declanșatoare. Practic, de la 14 ani nu am mai putut să fac nimic fără a mă deplasa cu medicamentele în geantă. Erau multe momente în care simțeam nevoia să le am cu  mine, iar dacă atunci când aveam nevoie nu le foloseam, știam că totul se va termina cu vărsături. Am multe povești în care migrena m-a oprit din a mă bucura.

Cel mai trist moment a fost în clasa a 12-a, în timpul ultimei serbări, momentul special dintre colegi și profesori. Am urcat pe scenă, mi-am spus discursul, am oferit cadoul profesoarei, m-am așezat pe scaun și… atunci am simțit cum o durere puternică de cap începe să mă cuprindă. Eram departe de pastile, luminile erau peste tot și simțeam că mă orbesc. Pentru câteva minute, chiar tot amfiteatrul se învârtea cu mine. Mi-am dat seama că nu se va termina bine în momentul în care am văzut-o pe mama cum se duce grăbită la diriginta mea. Cu părere de rău, am părăsit amfiteatrul. Am pierdut ultima amintire alături de colegii mei! Țin minte că m-am întins pe scaunele din prima clasă pe care am întâlnit-o. Simțeam că la cel mai mic pas voi cădea. Am așteptat-o pe mama cât s-a dus până la mașină să îmi aducă pastilele. Am vrut să mă ambiționez să stau până la final, la poza de grup, dar nu s-a putut. Lumina pur și simplu mă orbea, orice zgomot mă deranja. Am plecat acasă, am ajuns în camera mea, mi-am tras draperiile și ușor am adormit, mai mult din cauza durerii decât a medicamentelor luate.

Și acesta nu a fost singurul episod. Migrena mi-a răpit multe momente frumoase, nu m-a lăsat să mă bucur. Dar mi-a arătat cum să prețuiesc câteva secunde, secunde în care capul nu mă doare. M-a învățat cum trece o oră. Cât de greu trec secundele. Încă nu am învățat să o stapânesc. Mă lupt și învăț. Dar știu că totul o să fie bine!

Andreea, persoană cu migrenă, Focșani

Poveste participantă la concursul „Despre migrenă: povești despre viața cu migrenă în România”, 2023