Un bec aprins în timp ce dorm, un simplu foșnet, o mișcare bruscă, o curbă luată-ncet de autobuz și … gata! E acolo! Apăsătoare, sâcâitoare, urlătoare, ca de obicei. Migrena.

—Mai știi când m-a lovit criza de fiere, de-am chemat în toiul nopții ambulanța? Aia durere! Să te ferească ăl de sus. Chiar nu-ți doresc!

Așa e, nu se compară o simplă durere de cap cu suferința soră-mii. Pentru atât nu pot suna nici măcar la urgențe. Și totuși fruntea-mi pulsează, pielea mă arde, mai e și greața.

—Ia un calmant!

Fac inventarul. Paracetamol și aspirină am înghițit deja. Nurofenul e expirat. Continui lista-n minte:

• algocalmin
• algocalmin
• algocalmin
• …

Fir-ar, cutia e goală. Dacă n-ar fi sâmbătă, dacă aș avea rețetă sau dacă doctorul mi-ar răspunde la telefon. Preventiv, îmi trag căciula groasă peste sprâncene, încercând să opresc măcar extinderea.

—Sunt 30 de grade în casă!

Mă încăpățânez și formez de n-șpe ori numărul doctorului. De fiecare dată: nu poate fi contactat. Până luni, când se deschide cabinetul, mai sunt doar 39 de ore. 140400 secunde de durere. Durere care a coborât deja pe venele gâtului.

Nu mai avem cuburi de gheață? Mă enervează până și părul când îmi atinge pielea. O să-l tai.

Poate m-a tras curentul, o fi fost friptura prea grasă, poate m-am culcat prea târziu, poate-am dormit cam mult. Lipsă de cofeină? Aș bea o gură de cafea dacă nu mi-ar fi greață. Poate vine ploaia, întotdeauna mă doare capul înainte. Hai, ploaie, începe odată! Nu trebuia să stau, nu trebuia să plec, nu trebuia să dorm, nu trebuia să mănânc. Undeva am greșit. Întotdeauna greșesc ceva.

Și soră-mea:

—Habar n-ai cum mă doare pe mine câteodată piciorul. De la nervul sciatic. Nu ți-am spus niciodată, că eu nu mă plâng atât.

Încerc să țin lucrurile sub un oarecare control. Dacă mă enervez nu fac decât să-mi agravez starea.  Mușc dintr-o felie de lămâie de câte ori îmi vine să țip.

—Nu mai mergem la teatru? De ce-om fi luat bilete? Ție întotdeauna ți-e rău! Parcă pe mine nu m-a lovit azi-noapte măseaua, de-mi venea să iau cleștele din debara și s-o smulg. Da’ nu te-am trezit.

Am nevoie de liniște. Închide geamul! Trage perdeaua! Și taci, număr secundele rămase până duminică, secundele până luni. Încerc să-mi reglez respirația. Am câteva flash-uri cu remedii naturiste care-mi revin obsesiv. Dau o căutare: oțet de mere, bicarbonat, ceai de mentă… ce-i ăsta, concurs de povești despre viața cu migrenă?! Dacă organizatorii sunt doctori poate primesc o rețetă! 1500 de lei premiul cel mare … împărțit la 17 lei cutia… 88 cutii de algocalmin și încă 4 comprimate. Ar trebui să-mi ajungă o vreme.

Livia, persoană cu migrenă, Arad

Poveste participantă la concursul „Despre migrenă: povești despre viața cu migrenă în România”, 2023