„89. Aveam 23 de ani și așteptam cu nerăbdare să devin mamă pentru prima dată. Procesul nașterii nu a decurs bine deloc, a fost o traumă, dar în final eu și bebelușul am fost bine. Însă m-am ales cu niste dureri crunte de cap pe care nu le-am mai avut niciodată până atunci, nu le înțelegeam, nu știam de unde vin. Am crezut că o fi anemie, că pierderea de sânge a cauzat tensiune mică, că am…, că… Nimeni nu mi-a dat vreo explicație, vreun tratament. Am ajuns acasă și m-am zbătut să mă adun să fiu mamă, soție și, după doar 3 luni de concediu de maternitate, învățătoare. Durerile nu conteneau, nimeni nu mă înțelegea, nimeni nu-mi putea pune un diagnostic.

M-am autostudiat: am observat că îmi afectau doar o jumătate de cap, că începeau de obicei în toiul nopții cu pulsații din ce în ce mai puternice până deveneau ciocane! Îmi era afectat grav somnul. Nu suportam lumina, zgomotul, mâncarea! Adesea leșinam. Într-una dintre crize am leșinat în stația de autobuz. Mi-am văzut moartea din nou. Mă izolam, când puteam, în camera cu storuri trase, în liniște deplină. Vomam frecvent. Niciun diagnostic, niciun tratament, deși făceam turul spitalelor. Soțul mă înțelegea sau așa credeam. Nu cred totuși că cineva poate empatiza atât de mult cu un suferind de migrenă încât să-i înțeleagă măcar parțial durerea! Mă ajuta cu copilul, cu treburile casei, dar tot eu eram stâlpul.

La școală era și mai greu! Cum să înțeleagă 20-25 de copii mici că tu nu te simți bine, că nu te poți juca cu ei. Predatul era extrem de dificil. Aveam tulburări de vorbire, incoerență, irascibilitate, flash-uri vizuale, țiuit permanent. Mi-era greu să mă exprim, să mă fac înțeleasă. Simțeam frustrare imensă. Greu de explicat cât mă forțam să fac față tuturor acestor manifestări. Colegii nu mă înțelegeau și nu-i pot acuza!, nu mă puteau scuti de serviciu!

Acasă mă aștepta alt factor de stres: copilul mic pe care trebuia să-l cresc, multiplele treburi gospodărești, nesiguranța acelui an dinaintea revoluției în care era aproape imposibil să găsești medicamente, produse de igienă și sanitare, detergent, mâncare și multe altele. Fără dubiu stresul mi-a agravat starea migrenoasă. Am suspectat o problemă cerebrală, am făcut numeroase investigații, dar niciuna nu s-a soldat cu vreun diagnostic. Niciun medic nu a fost în stare să-mi explice atunci ce am. Îmi dădeau doar suplimente alimentare, iar analgezice luam eu de capul meu, ce credeam și ce găseam. În acea perioadă se găseau și acestea ocazional. Luam cu pumnul. În primele luni de la apariție, durerile țineau aproape continuu. Dușmanul invizibil se cuibărise în capul meu și nu era chip să-l alung. Un lucru era cert pentru mine: s-a declanșat în urma episodului traumatic de la naștere. Apoi, după ce nu am mai alăptat, am observat că apăreau înainte și după menstruație și, adesea, la ovulație. Deci totuși, mai aveam și câteva zile bune!

Îmi apăruse însă o fobie, de care n-am scăpat nici acum: teama de debutul durerii, de repetarea sindromului migrenos. Încercam să-l previn, dar cum? După Revoluție am avut acces la mai multe informații. Cărțile se puteau achiziționa la liber și am căutat neobosită detalii. Într-una dintre zile, într-o vitrină, am văzut cartea Mariei Treban, Durerile de cap și migrena. Am citit-o imediat. Am învățat-o pe de rost. M-am autodiagnosticat! În sfârșit puțină lumină. Aveam migrenă! Am început tratamentul cu plante și fel de fel de exerciții recomandate de autoare. 2 ani am fost consecventă, dar degeaba! Apoi am făcut acupunctură, foarte costisitoare, vreo 8 luni. NIMIC! Niciun rezultat! Am deznădăjduit! Pe de altă parte, cei din jurul meu au început să se obișnuiască cu crizele mele și să nu se mai sperie. Nu era nimic letal! Nici eu nu mă mai destăinuiam. Ce rezolvam cu asta? Le dădeam doar griji. Nimeni, însă, nu-mi lua durerile, nimeni nu-mi dădea vreun concediu medical, nimeni nu cobora vocea, mineni nu stingea lumina, iar serviciul trebuia să-l fac. Da, coabitam cu dușmanul! Îmi amintesc că o colegă de serviciu mi-a spus, după ce m-am destăinuit ei că am o migrenă groaznică: ,,Eu cred că ăsta-i doar un moft să spui că ai migrenă și nu o durere de cap. E ca în literatură. Dă mai bine să-i spui migrenă.”

A fost surprinzător pentru mine ca în timpul celei de a doua sarcini să nu mai am niciun fel de dureri! Doamne, am crezut că am scăpat! M-am trezit la realitatea cruntă imediat după naștere. Mi-au revenit imediat, parcă mai crunte și mai îndelungi! De atunci, am înghițit tone de analgezice. Tot ce apărea pe piață mai nou, îl luam. Un renumit neurolog din Tg. Mureș mi-a prescris medicamente pentru epilepsie. A fost cumplit. Simțeam că mă sinucid, deci am renunțat. Apoi am descoperit tratemente mai țintite. Foarte eficiente. Dar unul dintre ele îmi dădea palpitații, amețeli și slăbiciune. Îl luam doar când chiar credeam că-mi crapă capul. Au apărut și așa-zisele medicamente de plante sau adjuvante care începeau cu ‘migro’. Nici nu mai știu câte am înghițit, câți bani am cheltuit. Eficiență zero!

Așa au trecut anii… dar dușmanul nu m-a părăsit. Am ajuns la vârsta menopauzei. Eram foarte încrezătoare că, nemaiavând menstruație, voi scăpa în sfârșit de migrene. N-a fost să fie nici acum, ba au devenit mai cumplite și mai dese. Am dezvoltat și cefalee de tensiune.

Acum 4 ani, în 2019, la vârsta de 53 de ani, căutam asiduu informații pe internet. Am găsit pe Youtube un film în care un domn doctor de la o clinică privată din București explica ce este migrena cu sau fără aură. Pur și simplu m-am bucurat de tot ce am auzit. Am văzut o luminiță la capătul tunelului. M-am programat la clinică și am găsit acolo tot ceea ce căutam: explicații, empatie, tratament! Am început cu un dispozitiv de neuromodulare, inovativ, pe care l-am folosit mai bine de 2 ani în prevenție, dar și în criză. Rezultatele au fost timide, dar măcar aveam de ce să mă agăț. Domnul doctor m-a avut mereu sub observație și, mai mult decât atât, m-a ținut la curent cu ultimele cercetări și vești despre un tratament inovator despre care spunea dumnealui că se face în Italia compensat și că se speră să fie adus și compensat și la noi. Am simțit multă speranță, dar și frustrare. La cât de mare era prețul, aproape că nu mi-l puteam permite nici compensat! Vestea bună a venit tot de la domnia sa, în ianuarie 2023, când se putea prescrie și la noi. Și, surpriză!, compensat total. Oh, Doamne! Am simțit că sunt răzbunată pentru cei 34 de ani de calvar, de coabitatare cu dușmanul! Am fost printre primii pacienți care și-au făcut injecțiile cu noul tratament, în 21 februarie 2023. Compensat 100% și datorită unui card. Acum sunt la a șasea lună de tratament. Am mai avut vreo 3 crize mult mai slabe de cefalee de tensiune și mai puțin de migrene. Simt că trăiesc normal!

Totuși, niște temeri îmi dau târcoale și acum: rezultatele acestea exceptionale vor fi permanente sau, după un timp, îmi va reveni chinul? Care vor fi efectele secundare pe timp lung și, oare, se cunosc acestea? Se poate, oare, ca și propriii mei copii, poate chiar nepoții să fi moștenit această mârșavă boală și să li se declanșeze și lor? Sper să fie doar niște temeri și să nu se confirme niciodată! Altfel, finalul va fi: DUȘMANUL M-A ÎNFRÂNT! Dar deocamdată: EU SUNT ÎNVINGĂTOAREA!

Maria, persoană cu migrenă, Jidvei, Alba

Poveste participantă la concursul „Despre migrenă: povești despre viața cu migrenă în România”, 2023