Testimonial aparținător persoană cu migrenă

În viață nu putem avea controlul multor lucruri, iar într-o căsnicie/parteneriat totul este la bine și la greu. Important este să ne adaptăm viața cât mai repede la experiențele cu impact negativ. Consider că migrenele soției se explică dat fiind faptul că ea este o persoană ceva mai sensibilă, întotdeauna o deranjează intensitatea luminii, sonorul este mereu prea tare, mirosurile puternice ca prăjelile sau grătarul nu au loc în casa noastră, are anumite sensibilități alimentare, nu poate bea alcool etc.  Iar uneori, când există un cumul de factori, organismul nu mai face față și apare atacul de migrenă.

Pot fi situații care sunt oarecum previzibile și știi la ce să te aștepți. Cu timpul înveți o rutină care îi face bine și tot procesul de recuperare merge OK. Știm cu toții în familie, eu și copiii, că mama trebuie să stea în liniște în dormitor, cu draperiile trase, că  trebuie să-i ducem apă să se hidrateze și să aibă mereu un vas în apropiere din cauza vărsăturilor. Încercăm, atât cât se poate, să ne desfășuram activitatea în alte zone ale casei în așa fel încât să-i oferim liniștea de care are nevoie. A doua zi lucrurile se desfășoară mai domol pentru fiecare.

Dificil este când crizele apar neanunțate și nu suntem în mediul nostru obișnuit. Vorbim de vizite la prieteni sau rude, concedii, deplasări în weekend sau o banală vizionare de film. Sunt situații în care rutina, chiar dacă o știm, nu poate fi aplicată în totalitate. Atunci trebuie să fii inventiv, să cauți soluții, să găsești mediul liniștit de care are nevoie în acel moment pentru a se reseta organismul.

Genul acesta de situații ajungi să le integrezi în stilul tău de viață, nu pot spune că mi-a influențat sau nu viața în general, trebuie să accepți că persoana iubită are nevoie de ajutor și simte nevoia unei atenții mai speciale în anumite momente. Sunt situații în care ajungi să faci compromisuri și să iei decizii dificile care te pun în postura de a alege între persoane dragi din familie. De exemplu, la aniversarea fiicei noastre de opt ani, organizasem o petrecere în orașul unde își petrecea vacanța alături de bunici și petrecerea urma să fie cu mulți verișori și rude dragi. Fiica noastră era deja acolo, noi urma să mergem în ziua evenimentului. Rezervasem localul, stabilisem toate detaliile, dar soția mea trăia o migrenă foarte puternică, ce a durat neașteptat de mult, mai multe zile, cu dureri, vărsături, amețeli, fără mâncare, nu putea sta nici în fund pe marginea patului, nici să își ridice capul de pe pernă. Ce alegere poți face? Să plec și să o las singură pe soția mea sau fiica noastră va avea o petrecere ratată de ziua ei? Am cedat insistențelor soției de a mă duce să fiu alături de fiica noastră, de a nu-i risipi așteptările și de a nu se simți singură. Trăirile pe care le ai nu sunt deloc ușoare, trebuie să fii/ pari fericit în așa fel încât fata să uite că are doar un părinte la petrecere, discuțiile cu restul adulților care mai știu problemele migrenei trebuie să fie succinte în așa fel încât să nu strici ‘moodul’ petrecerii, ești atent la telefon și aștepți un mesaj sau apel care să te facă să zbori înapoi la soție să o ajuți cu ce poți…

Ca să poți face față unor situații critice, trebuie să fii tu însuți echilibrat, câteodată reușesc, câteodată nu, asta se vede și în comportamentul nostru ca familie, unde copiii noștri înțeleg nevoile mamei, dar câteodată sunt copii care își trăiesc copilăria zgomotos, probabil declanșând sau aprofundând trăirile dificile ale mamei.

Viața trebuie trăită, iar alegerile sunt ale fiecăruia dintre noi!

Cosmin V., București, aparținător persoană cu migrenă